Don Juan sau mirosul pestilențial al patimii

Greu să te împarți ca spectator între Undercloud și Babel, între premiere nenumărate și evenimente din orașul propriu. Greu să alegi, să stabilești priorități. Dar cum un vis rostit la un ceas aniversar era să văd un spectacol în toate teatrele din țară, cum Reșița nu e foarte aproape, am ales să ating două obiective. O după amiază la Târgoviște în energia debordantă marcaa Babel Fast și un spectacol cu Teatrul de Vest din Reșița, DON JUAN de Molliere în concepția dlui Mc Ranin.

Montarea este dinamică, modernă, cu un iz de actualitate și tinerețe adus de o echipă energică și proaspătă care trăiește textul și evoluează în diferite roluri cu un minim de accesorii. ROBERT DANCI în Don Juan prestează un joc deschis, declarativ, cu fața la public. Publicul pare o oglindă sau un partener de dialog care este obligat să aprobe conduita protagonistului. Frumos, expresiv, histrionic, Robert își prezintă eroul ca pe o persoană duală, complexă, căruia nu i s-a pierdut orice urmă de moralitate, care poate fi sincer cu el însuși. Ochii lui cerșesc empatie către Sganarell și către public. Rece și distant în relațiile cu personajele de gen feminin, înfricoșat de bătăile lugubre ale morții, actorul surprinde în mod rafinat personajul care se lasă în voia libertății(sau libertinajului) cautănd pasiunea în orice femeie.

În rolul valetului Sganarell, actorul ALEXANDRU MOLDOVAN punctează cu umor bine dozat situațiile ridicole: nu știe ce să-i răspundă Donnei Elvira, dezvăluie obrăznicia stăpânului său,dar se teme pentru slujba sa, ar vrea să îl trădeze, dar este prea laș. Cu iz de Sancho Panza pare timid și reticent în încercările sale declarate și patetice de a-l conduce pe protagonist pe calea binelui. Privirile către spectatori cer îngăduință și aprobare. Efortul lui Sganarelle de a acoperi greșelile stăpânului său, împreună cu monologurile sale interioare, deznădejdea, asumarea credinței chiar șoptit fac din personajul aparent secundar egalul personajului eponin.

Dona Elvira, DENISSE MOISE, are prestanță și eleganță scenică.Monologurile ei adresate lui Don Juan, primul iritat, angoasat, revoltat în tușe prea groase, al doilea blând, iertător, spășit sunt senzuale și incisive. RUSALINA BONA interpretează trei personaje și trece lejer de la unul la celălalt, performând în ipostaza negustorului. MARIUS TUDOR are consistență tragică în ipostaza cerșătorului, IOANA DOBREA și ANDRADA SAMOILĂ par a fi cuplul Mița Baston și Didina Mazu, iar SORIN FRUNTELATĂ completează inspirat, chiar într-un rol episodic o distribuție închegată și generoasă unul către celălalt.

Montarea împrumută elemente din commedia dell’arte italiană(superba scenă între Pierrot și Charlotte). Don Juan al lui Molière a fost de fapt etichetat ca o dramă giocoso, o dramă jucăușă sau comică, care combină elemente tragice și comice, departe de seriozitatea dramei franceze din acele vremuri. Pe măsură ce acțiunea progresează, personajele provoacă publicul care devine partener în poveste, comentator și judecător.

Regizorul Mc RANIN mizează pe lumină și culoare, renunțând la încărcarea scenei cu elemente concrete de decor. Draperiile imense, consistente, sunt luminate diferit, în funcție de stările și sentimentele personajelor. Lumina devine pe rând un lupanar amoros, un cavou, o mare deschisă, un câmp, ea definind iubirea, călătoria, tristețea, nostalgia, frica, moartea. Costumele nu doar îmbracă personajele, ci le definește. Cei din sfera aristocrației au haine luxuriante, grele, baroce. Țăranii sunt îmbrăcați stilizat, cu trimteri la mediul agrar, materialul folosit fiind pânza aspră de sac. Perucile sunt apanajul celor din clasa superioară, un fel de „o treaptă mai sus”. Superb, ca întotdeauna, universul sonor, uneori dramatic, alteori ludic, mereu adecvat și purtător de mesaj.

La final realizăm că ne-am amuzat în colțul gurii cu religia, medicina, moralitatea, ipocrizia. De fapt cum este Don Juan? Erou, răufăcător, șarlatan sau numai un biet om sub vremi și sub patimi?